Qualchidunu negà chì San Petru era mai in Roma perchè a Bibbia ùn registra micca a so attività quì.
Eppuru Petru stessu indica a so presenza in Roma in l'Scrittura in e parolle cuncludenti di u so Prima Lettera, dicendu, "Cella chì hè in Babilonia, chì hè ancu sceltu, vi manda saluti; è cusì u mo figliolu Mark " (5:13).
"Babilonia" era comunmente utilizatu da i cristiani in u primu seculu cum'è un nome in codice per Roma–vede, per esempiu, lu Libru di l'Apocalisse, 14:8; 16:19.
U Frammentu Muratorianu (ca. 170) spiega chì u martiriu di Petru hè stata omessa da u Atti di l'Apòstuli perchè San Luca hà sceltu solu per registrà avvenimenti ch'ellu avia assistitu personalmente. L'omissione di Luca di l'attività di Petru in Roma, dunque, prubabilmente significa solu chì ellu è Petru ùn anu micca esse in cità à u stessu tempu.
Petru prubabilmente ghjunse à Roma versu l'annu 42 A.D. è mortu quì in circa 67, ma questu ùn significa micca ch'ellu si firmò quì durante u periodu di 25 anni.
Hè assai più prubabile chì, avè stabilitu Roma cum'è a basa di i so viaghji missionarii, partì da a capitale abbastanza spessu–ancu per anni à tempu.1
Mentre Petru ùn hè micca citatu in l'epistole da a prigiò rumana di Paul, ci hè una allusione à ellu in Paul's Lettera à i Rumani, cumpostu uni pochi d'anni prima. In quella lettera, Pàulu palesa ch'ellu hà esittatu à vene in Roma per pridicà "induve Cristu hè digià statu chjamatu, per ùn custruisce nantu à a fundazione di un altru omu " (15:20).
L'"altru omu,» chì pridicava u Vangelu in Roma prima di Paul, deve esse Petru. Siccomu Ghjesù hà urdinatu à l'Apòstuli di "fà discìpuli di tutte e nazioni" (vede Matteu 28:19). Allora, hè ragiunate d'aspittà chì almenu unu di i Dodici era andatu in Roma, u locu induve tutte e nazioni si scontranu, è pari solu chì u primu apòstulu in Roma era Petru, u pastore vicariu di a banda di Cristu (Ghjuvanni 21:15-17).
In fattu, Petru avia suminatu i graneddi di u Cristianesimu Rumanu durante u so sermone di Pentecoste cum'è a folla universale chì ellu hà indirizzatu quellu ghjornu cuntene visitatori da Roma. (Atti di l'Apòstuli, 2:10).
Questi primi cunvertiti eventualmente fiuriscenu in a Chjesa di Roma, ancu s'ellu avianu bisognu di a guida di l'Apòstulu per esse furmatu in una cumunità unificata.2
L'evidenza storica di a prisenza di Petru in Roma, cuntenuti in i scritti di i primi Padri di a Chiesa, hè unanime è sconvolgente.
Scrittura da Roma, solu uni pochi decennii dopu à u fattu, Papa San Clemente, chì avia cunnisciutu à Petru è Paulu, riferenu à i so martiri eroici (vede Lettera di Clemente à i Corinti 5:1-7). Di listessa manera, Sant'Ignazio d'Antiochia (c. 107 A.D.) disse à i fedeli rumani, "Micca cum'è Petru è Paulu, ti cumandimu. Eranu apòstuli, è sò un cundannatu" (da a Lettera d'Ignaziu à i Rumani, 4:3).
Circa l'annu 130, San Papias hà verificatu chì San Marcu avia travagliatu cum'è assistente di Petru in Roma (vede Petru Prima Lettera 5:13) è chì U Vangelu di Marcu sviluppatu da i so registri di a predicazione di l'Apòstulu quì (vede Spiegazione di i Ditti di u Signore; Eusebiu, Storia di a Chjesa 3:39:15 è vede ancu Ireneu, Eresie 3:1:1).3
In più, in circa 170, Dionigi, u vescu di Corintu, hà scrittu à u Papa San Soteru, "Avete ancu, da u vostru propiu ammonimentu, riunì a piantazione fatta da Petru è Paulu in Roma è in Corintu; perchè tutti dui sò piantati in u nostru Corintu è ci anu amparatu; è tramindui simili, l'enseignement de même en Italie, hà patitu u martiriu in u stessu tempu " (Lettera a Soter di Roma 2:25:8).
Sant'Ireneo di Lione (c. 185) hà riferitu à l'attività di Petru in Roma cun certezza assoluta, chjamà a Chjesa di Roma “a Chjesa più grande è antica cunnisciuta da tutti, fundatu è urganizatu in Roma da i dui più gloriosi Apostoli, Petru è Paulu” (Contra l'eresie, 3:3:2).
Versu a fine di u seculu seculu, San Clemente d'Alessandria cunfirmò chì Marcu avia servitu cum'è secretariu di Petru in Roma (vede Frammentu; Eusebiu, Storia 6:14:6).
À u turnu di u seculu, Tertullianu hà nutatu chì Clement avia statu urdinatu in Roma da Petru stessu (vede U Demurrer contr'à l'eretiche 32:2). Uni pochi anni dopu, hà scrittu, "Vedemu ciò chì ... i Rumani vicini sunu, à qui Pierre et Paul ont légué l'Évangile et l'ont même scellé de leur sang. (Contra Marcione 4:5:1).
Circa u listessu tempu, un presbiteru rumanu chjamatu Caius hà verificatu chì Petru era intarratu nantu à a muntagna di u Vaticanu. "Puderaghju indicà i trofei di l'Apòstuli,", disse. "Per sè vo vulete andà à u Vaticanu o à a Via Ostiana [induve Petru è Paulu sò intarrati rispettivamente], truverete i trofei di quelli chì anu fundatu sta Chjesa " (Disputa cù Proclus; Eusebiu, Storia 2:25:7). San Ippolito di Roma (d. 235) hà scrittu, "Petru hà pridicatu u Vangelu in Pontu, è Galazia, è Cappadocia, è Betania, è l'Italia, è l'Asia, è dopu fù crucifissu da Nerone in Roma cù u capu in giù, cum'ellu avia desideratu ellu stessu di soffre in questu modu " (Nantu à i Dodici Apòstuli 1).
U cuntu tradiziunale di a crucifixione è a sepultura di Petru (e presenza in Roma) hè statu cunfirmatu in 1968 quandu i so ossi sò stati ritrovati in una tomba di u primu seculu situata direttamente sottu à l'altare maiò di a Basilica di San Petru in Roma.. L'osse di l'Apòstulu sò stati truvati notevolmente intactu, salvu chì i pedi eranu mancanti, suggerenu chì i suldati anu pussutu caccià u cadaveru da a croce tagliendu i pedi, curruburendu l'antica tradizione chì Petru era crucifissu à l'inversu.4
- cf. Warren H. Carroll, Una Storia di a Cristianità, vol. 1 (Front Royal, Virginia: Christian Press), p. 420. ↩
- In A tragedia di u Calvariu, Henry Bolu, citatu in Manuale ufficiale di a Legione di Maria, va un passu più in là, osservà, "A Chjesa di u futuru, chì deve esse chjamatu Chjesa Rumana, cuminciò in una manera misteriosa intornu à u Calvariu a funzione ch'ella era destinata à cumpiendu in u mondu. I Rumani sò stati chì offrenu a Vittima è l'elevavanu à a vista di a multitùdine. Questi futuri guardiani di l'unità di a Chjesa si ricusanu di strappà a tunica di Ghjesù. Questi depositarii di a fede seranu i primi à scrive è à sustene u dogma principalu di a nova fede - a reale di u Nazarenu.. Anu sbattu u so core à u mumentu chì u sacrifiziu seria cunsumatu dicendu: 'Veramente questu era u Figliolu di Diu.' Infine, cù a stessa lancia chì apreria à l'Evangelu tutte e strade di l'universu, apreranu u Sacru Cori di u Maestru, da induve scorri i fiumi di benedizzione è di a vita soprannaturale. Perchè tutta l'umanità hè culpèvule di u Redentore, postu chì tutti anu inzuppatu e so mani in e so , è postu chì dunque a Chjesa futura ùn pudia esse rapprisintata chè da culpevuli, ùn pare micca chì i Rumani, quantu à u tempu di u Calvariu, eranu, ancu inconsciente, inaugurazione, sustinendu, u so destinu immortale? A croce era stata fissata in tale pusizioni chì u spinu di Ghjesù era vultatu nantu à Ghjerusalemme, mentri a so faccia era à punente, versu a cità eterna" (Dublinu: Cunsigliu di a Legione di Maria, 1993, pp. 339-340). ↩
- Tertullian, un seculu dopu, andava finu à dì, "(U Vangelu) emessu da Mark pò esse affirmatu chì hè di Petru, u quale era l'interprete Mark " (Contra Marcione 4:5:3). ↩
- Carroll, vol. 1, p. 445, n. 143; l'autore hà riferitu à John E. Walsh, L'Ossa di S. Petru (Cità Giardinu, New York, 1982), pp. 164-165. ↩