Sì Diu hè bonu, Perchè Ci hè Soffrenza?

A caduta di l'omu

Diu ùn hà micca creatu l'omu per soffre.

Hà fattu Adam è Eva, i nostri primi genitori, per esse impermeable à u dolore è a morte.

U soffrenu hè statu invitatu in u mondu quand'elli vultonu a spalle à Diu. In quellu sensu, U soffrenu hè a creazione micca di Diu, ma di l'omu, o, almenu, una cunsequenza di l'azzioni di l'omu.

A causa di a separazione da Diu causata da a disubbidienza di Adam è Eva, tutta a razza umana hà avutu a suffriri (vede Genesi 3:16 è di Paulu Lettera à i Rumani 5:19).

Mentre pudemu accettà sta verità cum'è un articulu di fede, certamenti ùn rende micca più faciule per trattà cù a sofferenza in a nostra vita. Di fronte à u soffrenu, Puderemu esse tentati di interrogà a bontà di Diu è ancu a so stessa esistenza. Eppuru a verità di a materia hè Diu ùn causa mai soffrenu, ancu s'ellu à volte permette ch'ella succede.

Diu hè bonu per natura è, dunque, incapace di fà u male. S'ellu permette u male à accade, Face cusì sempre per fà un bene più grande (Vede Paulu Lettera à i Rumani 8:28).

Questu hè u casu in a Fall of Man: Diu ci hà permessu di perde a gioia terrena di l'Eden solu per rende dispunibuli per noi, attraversu u sacrifiziu di u so Figliolu, u splendore superiore di u celu.

Pregà in u giardinu di Getsemani a notte di u so arrestu, Ghjesù ci hà datu l'esempiu perfettu di cumu avemu da reagisce quandu u soffrenu vene à noi. Prima hà dumandatu à u Babbu per piglià u dulore da ellu. Dopu aghjunse, "Ùn a mo vulintà, ma u vostru, esse fattu" (Luke 22:42).

U Big Picture

Per pricà sta preghiera richiede una grande fiducia in a bontà di Diu: ch'ellu brama a nostra felicità ancu più chè noi è chì ellu sapi veramente ciò chì hè megliu per noi. Per noi di determinà, à u cuntrariu, chì Diu ùn hè micca amatu per permette u soffrenu hè di ghjudicà ellu da u nostru intellettu umanu limitatu. "Induve erate quandu aghju stabilitu u fundamentu di a terra?"Puderia dumandà à noi. "Di mi, s'è vo avete capitu" (Job 38:4). Ùn pudemu micca vede tuttu ciò chì Diu vede. Ùn pudemu micca capisce tutti i modi nascosti per quale ellu usa circustanze avverse per guidà i cori di i so figlioli versu u pentimentu è per ottene in noi a perfezione spirituale.. Mentre tendenu à sbaglià vede sta vita cum'è u nostru bonu ultimu, Diu vede a stampa più larga, u ritrattu eternu. Ellu capisce bè u nostru bonu ultimu per esse u scopu per quale ci hà creatu: per campà è esse felice cun ellu per sempre in u celu.

Per vene in a presenza di Diu in u Celu ci vole chì avemu esse trasfurmati: chì a nostra natura umana caduta sia fatta santa; perchè a Scrittura dice, "Nunda di impuru entrerà [U celu]" (vede u Libru di l'Apocalisse 21:27). (Per più nantu à questu tema, per piacè vede a nostra pagina nantu Purgatoriu, u pirdunu & Cunsequenze.

Stu prucessu di santificazione implica soffrenu. "A menu chì un granu di granu cascà in terra è mori,", dice Ghjesù, "Resta solu; ma si mori, porta assai fruttu. Quellu chì ama a so vita a perde, è quellu chì odia a so vita in stu mondu a mantene per a vita eterna ". (Ghjuvanni 12:24-25).

Hè dulurosu di caccià i nostri attachementi indebiti à e cose di stu mondu, ma a ricumpensa chì ci aspetta in u mondu à vene vale u costu. U zitellu nascitu certamente preferirebbe stà in a familiarità scura di u ventre di a so mamma. Hà campatu quì per nove mesi; hè a sola realità ch'ellu cunnosce. Per esse pigliatu da stu locu còmode è purtatu à a luce di u mondu hè doloroso. Eppuru quale di noi si dispiace, o ancu si ricorda, u dulore di a so nascita, a so entrata in stu mondu?

Tantu menu u nostru dulore terrenu ci importa una volta chì avemu intrutu in a realità di u Celu. Indipendentemente da ciò chì suffrenze pudemu esse enduratu avà, o pò durà in u futuru, simu cunsulati di sapè chì i dulori di sta vita sò solu tempuranee - chì elli, ancu, Passarà u ghjornu - è chì a gioia di u celu hè cumpleta è eterna.

U Libru di l'Apocalisse (21:4) dice, "[Diu] asciugheranu ogni lacrima da i so ochji, è a morte ùn serà più, nè ci sarà luttu nè pientu di dulore, perchè e cose prima sò passate ". È questu hè cumu Diu hè capaci di resistà à vede noi, I so figlioli amati, soffre quì per un tempu nantu à a terra. Da a so perspettiva, i nostri suffrimenti terrestri passanu in un battitu d'ochju, mentri a nostra vita cun ellu in u celu, a nostra felicità, sarà senza fine.

A Fede Cristiana hè distinata da tutte l'altri religioni in quantu solu insegna chì Diu hè diventatu un omu–unu di noi–per soffre è more per i nostri peccati. "[H]Hè stata ferita per e nostre trasgressioni,", dice u prufeta Isaia (53:5), "Hè statu feritu per e nostre iniquità; nantu à ellu era u castigo chì ci hà sanu, è cù e so strisce simu guariti ".

Ricurdativi, chì Ghjesù, essendu Diu, era (è hè) senza peccatu, ancora u so a soffrenza era straziante per noi, è noi, a razza umana, sò stati riscattati da a Passione di Ghjesù Cristu.

Hè veru chì u so soffrenu per noi ùn hà micca alluntanatu tuttu u dulore da a nostra vita. À u cuntrariu, cum'è l'Apòstulu Paulu hà scrittu in u so Lettera à i Filippini (1:29), "Vi hè statu cuncessu chì per u Cristu ùn deve micca solu crede in ellu, ma ancu soffre per ellu".

Allora, attraversu e nostre prove, simu sempre più vicinu à Cristu è venenu ancu à sparte in a so gloria (vede Paulu Seconda Lettera à i Corinti, 1:5). Hè cusì vicinu chì Ghjesù s'identifica cù quellu chì soffre chì u soffrendu diventa una maghjina viva di ellu. Mamma Teresa parlava spessu di vede in i visi di quelle anime disgraziate, ch'ella hà ritruvatu da i canotti di Calcutta, a stessa faccia di Ghjesù.

Allora, A Passione di Cristu ùn hà micca toltu a nostra propria sofferenza persunale, ma hà trasfurmatu. Cum'è u Papa Ghjuvan Paulu Magnu hà scrittu,"In a Croce di Cristu ùn hè micca solu a Redenzione realizata per via di u soffrenu, ma ancu a soffrenza umana stessa hè stata riscatta " (Sollievu di u dulore 19).

E soffrenze chì Diu permette di vene in a nostra vita, quandu uffertu in unione cù i suffrimenti di Cristu nantu à a Croce, piglià una qualità redentiva è pò esse offrittu à Diu per a salvezza di l'ànima. Per noi, tandu, u soffrenu ùn hè micca senza scopu; notevolmente, hè un mezzu di ottene a grazia di Diu. U dolore hè un strumentu per mezu di quale Diu pò effettuà a nostra santificazione, un modu di poda spirituale si pò dì.

U Lettera à l'Ebrei (5:8) ci dice Ghjesù, Iddu stessu,

"hà amparatu l'obbedienza per ciò chì hà patitu". È a lettera cuntinueghja, “Perchè u Signore disciplina quellu chì ama, è castighja ogni figliolu ch'ellu riceve. Hè per a disciplina chì duvete suppurtà. Diu vi tratta cum'è figlioli; per quale hè u figliolu chì u so babbu ùn disciplina? … [U Babbu] ci disciplina per u nostru bè, chì pudemu sparte in a so santità. Per u mumentu tutta a disciplina pare più dolorosa chè piacevule; dopu rende u fruttu pacificu di a ghjustizia à quelli chì sò stati furmati da ellu.” (12:6-7, 10-11)

Capisce u cuncettu di soffrenu redentore, San Paulu hà cunfessu in a so Lettera à i Colossiani 1:24, "In a mo carne aghju cumpletu ciò chì manca in l'afflizzioni di Cristu per u so corpu, chì hè a Chjesa ".

Questu ùn implica micca, ben intesu, chì a Passione di Cristu era in ogni modu insufficiente. U so Sacrificiu per noi hè in sè stessu perfettamente cumpletu è efficace. Eppuru, in vista di a so Passione, Ghjesù ci chjama à piglià a nostra croce è seguitatelu; per intercede unu per l'altru, à l'imitazione di ellu, attraversu a preghiera è u soffrenu (vede Luke 9:23 è di Paulu Prima Lettera à Timoteu 2:1-3).

In listessu modu, in a so Prima Lettera (3:16), San Ghjuvanni scrive, "Per questu sapemu l'amore, ch'ellu hà datu a so vita per noi; è duvemu dà a nostra vita per i fratelli ".

"Quellu chì crede in mè, farà ancu l'opere chì facciu,", dice u Signore; "E opere più grande chè queste farà, perchè ando à u Babbu" (Ghjuvanni 14:12). Allora, Ghjesù voli a nostra participazione à u travagliu di redenzione micca per necessità, ma per amore, simile à cumu un babbu terrenu s'assumiglia à include u so figliolu in e so attività. A nostra intercessione unu per l'altru, in più, si basa nantu à a mediazione unica è solitaria di Cristu cù Diu (vede a Prima Lettera di Paul à Timothy, di novu, 2:5).

Per esse sicuru, tuttu ciò chì facemu dipende di ciò chì hà fattu è ùn saria impussibile fora di questu. Cum'è Ghjesù hà dettu in Ghjuvanni 15:5, "Sò a vigna, sì i rami. Quellu chì stà in mè, è eiu in ellu, hè ellu chì porta assai fruttu, perchè fora di mè ùn pudete fà nunda. Allora, Hè a nostra propria vuluntà di soffre per ellu è cun ellu chì "manca," per aduprà u terminu di Paul, in i suffrimenti di Cristu.

L'invitu à participà à u travagliu redentore di Cristu unendu i nostri soffrenze à i so per a nostra salvezza è a salvezza di l'altri hè veramente una cunsulazione maravigliosa.. Santa Teresa di Lisieux scrisse:

“In u mondu, à u svegliu di a mattina, aghju avutu l'abitudine di pensà à ciò chì prubabilmente accadeva o piacevule o vexativu durante u ghjornu; è s'è aghju previstu solu avvenimenti pruvucati, mi sò alzatu disprezzatu. Avà hè un altru modu: Pensu à e difficultà è à e soffrenze chì m’aspettanu, è mi alzo più gioiosa è piena di curagiu, più mi prevedo opportunità di dimustrà u mo amore per Ghjesù ... . Allora basgiu u mo crucifissu è l'adduzzu teneramente nantu à u cuscinu mentre mi vestu, è li dicu: ‘Gesù mio, avete travagliatu abbastanza è pienghje abbastanza durante i trent'anni di a to vita nantu à sta povera terra. Pigliate avà u to riposu. … Mi tocca à soffre è à luttà’” (Cunsiglii è Reminiscenze).

Mentre soffrenu in unione cù u Signore Ghjesù hè speranza–anche se ancora doloroso–soffrendu fora di ellu hè amara è viotu.

In quelli casi, ùn ci hè micca valore in u soffrenu, è u mondu corre da ellu–cercandu di evitari à tutti i costi–o culpisce a persona per a so disgrazia. Per esempiu, some see pain and want as punishments meted out by God upon the faithless, or suffering and eventual death from, dì, lung cancer as brought on by a personal lack of faith. In fattu, there are people who believe that God intends for every believer to live completely free from sickness and disease; it is up to the person to decide or that Being poor is a sin when God promises prosperity.

A Bibbia, ben intesu, completely refutes this perspective any number of times, including the Sermon of the Mount in Matteu 5, “Blessed are those who hunger and thirst for justice, for they shall be satisfied,” è Luke 6:20, e.g., “Blessed are you poor …,” and “Woe to you that are rich” (Luke 6:24; cf. Matteu 6:19-21; lu Lettera di Ghjacumu 2:5).

Job, whom the Bible describes as “a blameless and upright man” (Job 2:3), suffered illness, the death of loved ones, and the loss of his possessions.

A Vergine Maria, who was sinless (Luke 1:28), suffered rejection, homelessness, persecution, and the loss of Her Son—“a sword shall pierce your own soul also,” Simeon had revealed to her (Luke 2:35).

John the Baptist, the Precursor of Jesus, “wore a garment of camel’s hair” and ate “locusts and wild honey” (Matteu 3:4). Timothy suffered from chronic stomach ailments (vede Paulu Prima Lettera à Timoteu 5:23); and Paul had to leave his co-worker, Trophimus, behind due to illness (see Paul’s Second Letter to Timothy 4:20).

In più, when the Saint Peter tempted Jesus to forgo the Passion, Ghjesù rispose, "Fate daretu à mè, Satanassu! Sò un ostaculu per mè; perchè ùn site micca da u latu di Diu, but of men” (Matteu 16:23).

In verità, any attempt to obtain glory while bypassing the Cross is demonic in nature (cf. Tim Staples, quoting Fulton J. Sheen, “Catholic Answers Live” radio program [Febbraiu 24, 2004]; available at catholic.com).

Near the end of his life, the same Peter, who had once been rebuked by Jesus for wanting Him to avoid suffering, declared to the faithful:

“In this [heavenly inheritance] you rejoice, though now for a little while you may have to suffer various trials, so that the genuineness of your faith, more precious than gold which though perishable is tested by fire, may redound to praise and glory and honor at the revelation of Jesus Christ.” (Peter’s Prima Lettera 1:6-7)

Allora, Is It Worth It?

To answer that question, we can turn to Saint Paul in his Letter to the Romans 8:18: “I consider that the sufferings of this present time re not worth comparing with the glory that is to be revealed to us.”

In that regard, we must never lose sight of the prize: that one day, by the grace of God, each of us here will see the Lord Jesus Christ in His Kingdom; behold His luminous face; hear His angelic voice; and kiss His sacred hands and feet, wounded for our sake. Till that day, we can proclaim like Saint Francis of Assisi in The Way of the Cross, “We adore You, O Christ, and we bless You, because by Your Holy Cross You have redeemed the world. Amen.”

Copyright 2010 – 2023 2pisci.co