Purgatoriu, u pirdunu, Cunsequenze

… o, Chì diavule hè u Purgatoriu?

Cunsequenze? Ci sò sempre cunsequenze!

Purgatoriu ùn hè micca una alternativa à u celu o l'infernu. Hè un statu tempurale attraversu quale certi l'ànima deve passà per riceve una purificazione finale prima di entre in u celu (Vede u Libru di l'Apocalisse 21:27). Cum'è u Cunciliu Vaticanu II hà amparatu, purgatoriu esiste perchè “ancu quandu a culpabilità di u peccatu hè stata tolta, a punizione per ellu o e cunsequenze di questu pò esse da esse espiatu o purificatu” (Duttrina di l'indulgenza 3).

Di listessa manera, lu Catéchisme de l'Église catholique stati, "Tutti quelli chì morenu in a grazia è l'amicizia di Diu, ma ancora imperfettamente purificata, sò veramente assicurati di a so salvezza eterna; ma dopu a morte sò sottumessi a purificazione, per ottene a santità necessaria per entre in a gioia di u celu " (1030, p. 268). "In purgatoriu,", scrive l'apologista Karl Keating, "Tuttu l'amore di sè stessu hè trasfurmatu in amore di Diu" (Catholicismu, p. 190).

A Chjesa piglia seriu à Ghjesù’ cumanda in Matteu 5:48 per "esse perfettu, cum'è u vostru Babbu celeste hè perfettu," è si ferma fermu A Lettera à l'Ebrei '12:14 chì insegna, "Struvate per a pace cù tutti l'omi, è per a santità senza a quale nimu vi vede u Signore.

In più, a Chjesa accetta a verità biblica chì a perfezione spirituale hè necessaria per l'ingressu in u celu, per u nostru riferimentu sopra à u Libru l'Apocalisse (21:27), "Nulla di impuru ùn entrerà".

In fattu, U rifiutu di Diu di permette à Mosè di attraversà a Terra Promessa cum'è punizione per a so infidelità hè coherente cù questa credenza. (vede Deuteronomiu 32:48).

In listessu modu, una di e storie più pungenti in l'Scrittura illustra bè sta nozione di pirdunu è cunsequenze. Hè a storia di Kind David è u prufeta Nathan mentre discutenu di a misfatta di David cù Batsabea in u Secondu Libru di Samuel, 12:1-14:

2 Samuel 12

12:1 Allora u Signore mandò Nathan à David. È quandu era ghjuntu à ellu, li disse: "Dui omi eranu in una cità: unu riccu, è l'altri poveri.
12:2 L'omu riccu avia assai pecuri è boi.
12:3 Ma u poviru ùn avia nunda, eccettu una piccula pecura, ch'ellu avia compru è nutritu. È era cresciutu prima di ellu, inseme cù i so figlioli, manghjendu da u so pane, è beie da a so tazza, è dorme in u so pettu. È era cum'è una figliola per ellu.
12:4 Ma quandu un certu viaghjatore era ghjuntu à l'omu riccu, trascurendu di piglià da e so pecure è boi, per ch'ellu pudassi prisintà una festa per quellu viaghjatore, chì era ghjuntu à ellu, pigliò e pecure di u poviru, et il prépara un repas à celui qui était venu vers lui.
12:5 Allora l'indignazione di Davide s'infuriava assai contru à quellu omu, è disse à Nathan: "Cumu u Signore vive, l'omu chì hà fattu questu hè un figliolu di a morte.
12:6 Ellu restituverà e pecure quattru volte, perchè hà fattu sta parolla, è ùn hà micca pigliatu pietà ".
12:7 Ma Nathan disse à David: "Tu sì quellu omu. Cusì dice u Signore, u Diu di Israele: "T'aghju untu cum'è rè di Israele, è ti salvu da a manu di Saul.
12:8 È aghju datu a casa di u to signore, è e mòglie di u to signore in u to pettu. È aghju datu a casa d'Israele è di Ghjuda à voi. È cum'è s'è sti cosi eranu chjuchi, Aghju aghjunghje cose assai più grande per voi.
12:9 Dunque, perchè avete disprezzatu a parolla di u Signore, cusì chì avete fattu u male à i mo vista? Avete uccisu Uria l'Hittita cù a spada. È avete pigliatu a so moglia cum'è una moglia per voi stessu. È l'avete uccisu cù a spada di i figlioli d'Ammon.
12:10 Per questu mutivu, a spada ùn si ritirarà da a vostra casa, ancu perpetuamente, perchè m'avete disprezzatu, è avete pigliatu a moglia di Uria l'Hittita, per ch’ella sia a to moglia.
12:11 È cusì, cusì dice u Signore: ‘Eccu, Vi susciteraghju un male da a vostra propria casa. È purteraghju e vostre mòglie davanti à i vostri ochji, è li daraghju à u to vicinu. È dorme cù e vostre mòglie in vista di stu sole.
12:12 Perchè avete agitu in sicretu. Ma aghju da fà sta parolla à a vista di tuttu Israele, è à a vista di u sole.
12:13 È David disse à Nathan, "Aghju peccatu contru à u Signore". È Nathan disse à David: "U Signore hà ancu cacciatu u vostru peccatu. Ùn mori micca.
12:14 Eppuru veramente, perchè avete datu l'occasione à i nemici di u Signore di blasfemi, per via di sta parolla, u figliolu chì hè natu à tè: morendu, morirà".

U pirdunu è cunsequenze

A storia di Bathsheba è David è Nathan ci conta assai di a natura di u peccatu è a misericordia di Diu.. David, quale hè u rè amatu di u Signore è apparentemente ùn puderia micca fà male, hà fattu un peccatu orribile. Diu era ansiosu è dispostu à pardunà è ristabilisce, ma ci duvia esse cunsequenze.

E cunsequenze per u peccatu è l'effetti di u peccatu sò spessu discussi trà i cristiani. Pudemu dumandassi, chì sò esattamente l'effetti è e cunsequenze si, in fattu, tuttu u peccatu hè statu espiatu nantu à a croce? Ogni peccatu chì hè mai statu fattu da l'omu hè statu espiatu da u sacrificiu di Cristu stessu, ma questu ùn significa micca chì l'effetti di u peccatu sò nigatu–certamente micca in sta vita. Pensate à ogni quantità di peccati (e crimini) cum'è l'assassiniu, incendi è assaltu. Tutti anu implicazioni terrestri assai longu. Allora, pirdunu tandu, ùn significa micca necessariamente chì e cunsequenze sò eliminate.

u pirdunu, ancora Punizione

Per capiscenu cumu a punizioni puderia stà ancu dopu chì i peccati sò stati pardunati, ci vole à distingue eternu è tempurale punizioni.

U eternu a punizione per u peccatu hè l'infernu. Unu hè salvatu da sta punizioni da Diu quandu ellu–u peccatore–si pente è cunfessa quelli peccati. Eppuru ancu dopu chì una persona hè pardunata, tempurale una punizione pò esse chì deve esse ancu espiata.

Cunsiderate, per esempiu, u maritu chì hè infidèle à a so moglia. Sentu rimorsu, decide di cambià i so modi è cunfessà ciò chì hà fattu. A so moglia, in a so bontà, li perdona, però, pò esse assai tempu prima ch'ella si fidarà di novu. Hà bisognu di ricuperà a so fiducia, per guarì a ferita chì hà causatu in a so relazione. Quandu avemu peccatu, ferite a nostra relazione cù Diu è l'altri.

Queste ferite devenu esse guarite prima chì unu entre in u celu. Ben intesu, sta guariscenza accade da a grazia di Diu attraversu i meriti di a morte di Ghjesù Cristu nantu à a Croce. Purgatoriu, però, cum'è e penitenzi chì facemu nantu à a terra, sò i modi di Diu chì ci permettenu di participà à u prucessu di guariscenza cum'è avemu a rispunsabilità per u male chì avemu fattu.

Per esse chjaru, Purgatoriu ùn hà nunda di fà cù u pirdunu di u peccatu perchè i peccati di l'anime in purgatoriu sò digià pardunati. Allora, hè falsu di pretende chì l'insignamentu di a Chjesa nantu à u purgatoriu implica guadagnà u pirdunu di Diu. Di novu, sti anime sò salvati, ma a so entrata in u celu hè ritardata. Cum'è San Paulu hà nutatu in u so Prima Lettera à i Corinzi, “Quandu simu ghjudicati da u Signore, simu castiati per ùn esse micca cundannati cù u mondu.” “Perchè u Signore disciplina quellu chì ama, è castighja ogni figliolu ch'ellu riceve” (vede lu Lettera à l'Ebrei 12:5-6 è 5:8-9).

Carl Adam forse hà datu a descrizzione più succosa di u purgatoriu cusì;

L'anima povera, avè fiascatu di fà usu di a penitenza più faciule è più felice di stu mondu, avà deve suppurtà tutte l'amarezza è tutte e punizioni terribili chì sò necessariamente attaccate da a lege inviolabile di a ghjustizia di Diu ancu à u minimu peccatu., Jusqu'à ce qu'elle ait goûté à la misère du péché jusqu'à sa lie et qu'elle ait perdu même le moindre attachement à lui, finu à a perfezione di l'amore di Cristu. Hè un prucessu longu è doloroso, "cum'è per u focu". Hè veru focu? Ùn pudemu micca dì; hè a vera natura certamenti ferma sempre piatta da noi in stu mondu. Ma sapemu questu: qu'aucune punition ne presse tant les « pauvres âmes » que la conscience qu'elles sont longuement écartées par leur propre faute de la bienheureuse Vision de Dieu.. Più sò disimpegnati gradualmente in tutta a bussola di u so esse da i so stretti, è più liberamente è cumpletamente i so cori sò aperti à Diu, tantu più hè l'amarezza di a so separazione spiritualizzata è trasfigurata. Hè a nostalgia di u so Babbu; e più avanza a so purificazione, più dulorosamente sò l'ànima flagellata cù i so vergi di focu...

Purificazione è purificazione

Mentre chì ogni Cristianu si cunsidereghja un peccatore, in u stessu tempu crede ch'ellu serà liberu di u peccatu (è ancu l'inclinazione à u peccatu) in u celu. Dunque, un prucessu di purificazione deve esiste dopu a morte, da quale l'ànima propensa à u peccatu hè trasfurmata in un'anima impervia à questu.

Ci sò parechji passaggi di l'Scrittura chì allude à una forma di espiazione di u peccatu dopu a morte.

A Nozione di Purgatoriu in l'Anticu Testamentu

In l'Anticu Testamentu ci hè u cuntu di Ghjuda Maccabeu chì “hà fattu l'espiazione per i morti, ch'elli ponu esse liberati da u so piccatu” (vede lu Second Book of Maccabees 12:46).

U Libru di Sirach, 7:33, stati, “Dà grazia à tutti i vivi, è ùn ricusate micca a bontà di i morti.” I dui Second Book of Maccabees è Sirach sò inclusi trà i sette libri deuterocanonici, chì parechji non-cattolichi rifiutanu. Eppuru, ancu s'ellu ùn crede micca chì questi libri sò inspirati da Diu, duverebbe almenu cunsiderà u tistimunianza storica ch'elli furniscenu. Affirmanu l'antichi israeliti’ pratica di pricà per l'ànima di u mortu. Questu hè sustinutu da Secondu Libru di Samuel 1:12, chì ci dice David è i so omi “piantu è pienghje è digiunatu finu à a sera per (i suldati di u Signore) perchè eranu cascati da a spada.”

In u Novu Testamentu

Paul prononce una preghiera per i morti in u so Seconda Lettera à Timothy, dicendu di u so amicu mortu Onesiphorus, “Chì u Signore li cuncede di truvà misericòrdia da u Signore quellu ghjornu” (1:18).

A riferenza scritturale più esplicita à u purgatoriu vene ancu da Paulu Prima Lettera à i Corinzi:

3:11 Perchè nimu ùn hè capaci di mette un altru fundamentu, in u locu di quellu chì hè statu postu, chì hè Cristu Ghjesù.
3:12 Ma s'ellu si basa nantu à stu fundamentu, sia oru, argentu, pietre preziose, legnu, fenu, o stubble,
3:13 each one’s work shall be made manifest. For the day of the Lord shall declare it, because it will be revealed by fire. And this fire will test each one’s work, as to what kind it is.
3:14 If anyone’s work, which he has built upon it, remains, then he will receive a reward.
3:15 If anyone’s work is burned up, he will suffer its loss, but he himself will still be saved, but only as through fire.

Versu 13 refers to Judgment Day, when our works will be made known. The gold, argentu, and precious stones in verse 12 represent meritorious works; the wood, fenu, and stubble, imperfect works.

Both cases involve a Christian building upon the foundation of Jesus Christ. In the first case, the work the Christian has carried out in life survives judgment and he goes directly to his heavenly reward, i.e., verse 14. In the latter case, the Christian’s work does not survive and hesuffer(s) loss,” però, by God’s mercy, is not himself lost but savedas through fire” in versu 15.

In Matteu 12:32 Jesus seems to imply there is reparation for sin beyond death: “Whoever speaks against the Holy Spirit will not be forgiven, either in this age or in the age to come(enfasi aghjuntu). See Pope Saint Gregory the Great, Dialogues 4:40 and Saint Augustine, A cità di Diu 21:24 for related material.

Elsewhere, Jesus implies that some of the deceased shall undergo varying degrees of temporal punishment (vede Luke 12:47-48).

Early Christian References to Purgatory

Inscriptions found at ancient gravesites such as the Epitaph of Abercius Marcellus (ca. 190), per esempiu, beg the faithful to pray for the deceased.

Awaiting martyrdom in a dungeon in Carthage in the year 203, Vibia Perpetua prayed daily for her deceased brother, Dinocrates, having received a vision of him in a state of suffering.

Shortly before her death, it was revealed to her that he had entered into paradise. “I knew,” she remarked, “that he had been released from punishment” (The Martyrdom of Perpetual and Felicitas 2:4).

Most profoundly, we see the early Christian practice of offering the Eucharistic Sacrifice on behalf of the dead. Tertullian (d. ca. 240), per esempiu, revealed how the devout widow prays for the repose of her husband’s soul, and howeach year, on the anniversary of his death, she offers the sacrifice” (Monogamy 10:4).

In u so Sacramentary, dating to the mid-fourth century, Serapion, the Bishop of Thmuis, beseeched God, “on behalf of all the departed,” à “sanctify all who have fallen asleep in the Lord (Apoc. 14:13) and count them all among the ranks of Your saints and given them a place and abode (Ghjuvanni 14:2) in Your kingdom” (The Sacramentary, Anaphora o Prayer of the Eucharistic Sacrifice 13:5).

So Where Does that Leave Us?

Some might ask, “If one must be perfect to enter Heaven, who then can be saved?” When the Apostles posed the same question to Jesus, He responded, “With men this is impossible, but with God all things are possible” (vede Matteu 19:25-26).

Cum'è cattolici, we would argue that possibility exists through Purgatory.

Copyright 2010 – 2023 2pisci.co